sâmbătă, august 30, 2008

Păpuşarul şi marioneta


Când eram mică dezbrăcam păpuşile ca să le îmbrac la loc ,îmi plăcea să le asortez drăguţ aşa cum probabil îmi doream să fiu şi eu îmbrăcată la vremea respectivă. Le admiram avid picioarele lungi şi faţa perfectă,părul blond şi ochii albaştrii în pofida faptului că acum ai mei îmi plac mai tare.

Pornisem de la ideea că mie îmi plăcea să le îmbrac la loc fără să le agăţ sfori şi fără să le fac marionete. El a dezbrăcat-o ,i-a pus sfori deşi nu era blondă ,însă probabil cauza erau ochii. Se juca la început naiv şi aparent inofensiv ,sforile nu erau vizibile şi nici consecinţele. Vorbea frumos şi spunea exact ceea ce ea voia să audă şi exact cum voia să audă. La rândul său ştia că minte însa o facea într-o manieră al dracului de placută şi dorită. A început cu un font iluzoriu şi a continuat cu o mână ce s-a mulat perfect pe vertebre, oprindu-se brutal în păr şi ca să nu o sperie i-a făcut apoi cunoştinţă cu limba lui moale şi caldă.

Sforile creşteau pe zi ce trece şi mişcările sale de asemenea. Ea devenise o păpuşă veritabilă cu mişcări controlate indirect de către el, care se disculpa însă de fiecare dată. Mai avea însă şi ieşiri de fiinţă atunci când îl întreba de ce şi când rămânea iar singură,sforile dispărând. Era doar ea,cu gândurile vii,cu saliva dulce ce se topea lent în fiecare celulă şi urmele mâinilor ce i se plimbau încă pe coapse.

Aşa s-a scurs mult timp şi păpuşarul nu mai avea nevoie de sfori,ea crescuse atât de mult cu ele încât se obişnuise şi deşi îi era oferită libertate nu mai avea niciun preţ, era drogul ei , mai puternic decât nicotina , orice fel de timbru sau formadelhidă. Îi oferea o altă lume,blocată între 4 pereţi în care îşi ascundea suflarea şi visele,4 pereţi între care îşi trăia visul şi coşmarul că asta va rămâne mereu. Acum ea ar fi vrut să îi poată pună sfori, să îi sfărâme simţurile şi să îl facă al ei măcar pentru o clipă, să nu se ridice până ce nu va ştii ca a mers până la capăt,acum fără sfori şi păpuşar,doar ei doi, doi oameni ce se cunosc prea bine , ea prea bine ca să vrea să renunţe,el prea bine ca să n-o mai chinuie puţin .

Într-o zi s-a trezit ţipând " Hai să renunţăm la o piesă de teatru falsă ! Trebuie să ştii că vreau prea mult şi merit, nu am picioare până la cer şi nici păr blond însă am ceva ce o păpuşă nu îţi poate oferi şi nici o altă tipă în situaţia mea."