sâmbătă, iulie 12, 2008

4 zile


4 zile fără impulsuri aiurea ,concretizate în telefoane la miezul nopţii,prunci ai unui fiasco al sinapselor, 4 zile în care nu am avut aşa de mult timp să mă gândesc şi 4 zile în care spre fericirea mea am făcut câteva chestiuţe plăcute şi am fost mai atentă în jur.

Am observat ca 66 are staţii scurte, că mai există şi oameni care cred că tramvaiul 16 circulă pe bulevardul Ferdinand şi că la Foişor e piaţa Gemeni şi că de fapt nu urăsc toate literele cuvântului “porno”.

Oamenii încă se mai uită după portocale pe stradă şi nu par a se obişnui cu ideea ,iar unii au impresia că dacă şuşotesc la urechea interlocutorului “uite ce are puştoaica aia în urechi “,urmând ca acesta să-şi întoarcă privirea râzând ,eu n-am să-mi dau seama .

Mai există şi oameni cumsecade care îmi ridică beţişoarele cu fluturaşi(din par) de pe jos şi care nu comentează ostentativ atunci când pe scările de la troleu uit să îmi ridic fusta şi călcând pe ea las la vedere o privelişte nu tocmai decentă.

Există şi cremă de corp cu bumbac şi o zi în care mama nu mă suna decât o singură dată, nopţi în care nu visez acelaşi lucru şi în care pot dormi fără teamă şi o melodie de la sepultura printre cd-urile făcute de unchiul meu pentru tata; de altfel mai există şi nopţi în care vecinii nu aud tastatura şi taximetrişti care nu scot un sunet.


Notă: noul mesaj de stare este : atât de fin încât să tremuri

5 comentarii:

Screeach spunea...

imi palce asta:)

Anonim spunea...

prea frumos....ma regasesc in unele chestii.....si mai ales in descrierea "ingerului nebun".....
din tot sufletul meu iti doresc sa ajungi unde vrei

andra spunea...

multumesc frumos ! in cazul in care ar fi trebuit sa imi dau seama de la cine e urarea ,imi pare rau dar nu am facut-o ,la randul meu iti doresc si tie mult noroc in tot ceea ce faci si mersi ca imi citesti blogurile :)

Muni spunea...

chiar dragut...:)

Anonim spunea...

nu...nu trebuia sa iti dai seama....sunt doar o nimeni intre nimicuri

si multzumesc si eu de urara