luni, martie 08, 2010

Punct


Explicatie : 7.30 a.m
Little eggs sickness ( cine stie cunoaste )
13 going to 30 ( film,extrem de simpatic )



Nu stiu daca menirea acestei scrieri este sa apara aici, astept sa ma lovesc de un feedback pe masura, insa dimineata asta pentru mine a venit cu o revelatie notorie dar din pacate instabila si cu nuante volatile.


Revin la titlul de mai sus, caci de la el a pornit tot; pentru cei care nu vor avea timp sa acceseze linkul cu trailerul acestuia si care totusi imi vor citi acest post, filmul se axeaza pe mica drama a unei adolescente de 13 ani, filiforma la momentul respectiv, cu aparat dentar si crize de personalitate care isi doreste teribil sa creasca si cunoasteti si voi zicala:” ai grija ce iti doresti”. “Minunata” varsta de 30 de primaveri o ajunge si constata ca desi are ceea ce si-a dorit de mica, si-a abandonat cel mai bun prieten, a devenit o fire superficiala si marsava iar dusmanul ei din liceu …..a ramas tot dusmanul ei din liceu. Mai multe nu va spun, nu am spirit “recenzist” sau critic probabil, insa va recomand calduros acest film.


Revenind la dimineata mea revelatorie spun cu regret ca ferestrele lumii in care traim necesita cel putin niste draperii “de-ale bunicii”. E trist ca uitam sa fim copii, e trist ca ne dorim sa crestem mari ca sa experimentam lipsa banilor, grijile, responsabilitatile, dam la schimb inocenta ca sa primim durere, regrete, frustrari. Cel mai bun exercitiu e sa privim generatia din fata noastra, a devenit un “must” sa faci sex inainte de 16 ani indiferent ca simti asta sau nu, nu ma intelegeti gresit, nu imbratisez spiritul :” casatoria reprezinta uniunea care permite eliberarea hormonilor”,bla bla bla si iarasi bla bla bla, in niciun caz ( sincer, e cea mai proasta idee), dar va intreb ( retoric ) ce ati castigat din acea experienta? V-aduceti aminte cu placere? Mai tineti minte cum arata respectivul/ respectiva, sau unde s-a intamplat, ( daca era altul afara de baia unui club, deja ne referim la oameni norocosi)? V-ati trezit zambind, ati SIMTIT ceva? etc Majoritatea au facut-o fiindca altfel ramaneau printre bobocii neinitiati, priviti cu batjocura, sau pentru ca astfel ar fii castigat un statut superior celorlalti.

Tot timpul am fost de parere ca varsta nu conteaza, ca ceea ce simti reprezinta catalizatorul reactiei/ actiunii, indiferent de persoana, spatiu, timp, insa e trist sa vezi ca un lucru frumos devine o conditie la accesarea unei pozitii intr-o ierarhie sociala. E trist ca ne lasam modelati si cedam individualitatea pe o moda de sezon imbracata de un strat gros de non culori si prozaism, e trist ca uitam sensul cuvintelor si le implementam noi altul, total nepotrivit insa, e trist ca uitam sa fim ingaduitori, amabili, empatici, umani, e trist ca invatam sa judecam inainte de a ne cunoaste pe noi insine, e trist ca ne lasam prada mediocritatii, ca suntem priviti pe sub sprancene daca in loc de a critica si a blama profesorii si cantitatea de teme cu care suntem insarcinati, sau lipsa banilor si implicit tupeul parintilor de a nu fii la dispozitia noastra si a notoriilor si numeroaselor toane pubere, avem o carte in mana, ( dragii mei nu va temeti! Cititul NU ucide! ) sau un pix cu care sa ii scriem o vorba frumoasa colegului sau o vorba buna pentru mama, ori un zambet pe fata pentru simplul fapt ca nu fraternizam cu cersetorul de la coltul strazii.


Uitam totodata ce este increderea si adoptam subestimatul, drama si gustul amar al regretelor; nu vreau sa sune a cliseu sau a replica de film insa putem fii ceea ce vrem daca luptam pentru asta, nu exista pasi sau reguli pentru a-ti trai viata si nimeni nu are dreptul sa judece maniera in care tu ai ales sa mergi pe acest meleag sau sa te determine sa o schimbi, nici nu e in interesul tau sa grabesti acest proces. Poti fii cu cel mai dragut tip din liceu ( scoala generala, facultate) chiar daca ai aparat dentar, nu esti cu nimic mai prejos daca pana la 17 ani nu ai experimentat de cel putin 2 ori toata kamasutra si cu siguranta nu iti va pica mana daca o vei oferi spre ajutor si a doua sansa.


Ar mai fii multe de spus dar am obosit, scriind toate acestea constat ca cel mai lung post al meu nu a fost unul izvorat din ceva frumos, ci din lumea lipita cu skotch in care traim. Punct.

11 comentarii:

George Colang spunea...

faina poza

patty_35 spunea...

ai scris cum ai simtit. Asta conteaza in primul rand.

Iar in al doilea, nu toti oamenii sunt in stare, la un mom dat, sa se mai simta copii(macar in sinea lor...)

dar uite ca tu poti. Pot si eu.

Si probabil si altii.

Iar viata e totusi frumoasa.

Merita sa nu uitam. Cu scotch sau fara.

Petruta

metafizicx spunea...

:) dragut

The Jestress spunea...

Imi place articolul asta, e mult mai realist/analitic decat celelalte.

Intr-adevar, varsta e in minte. Unii decid ca vor sa fie "maturi" si gata, sunt "maturi". Problema e ca ei inteleg prost maturitatea, baietii inteleg prin asta utilizarea excesiva a after-shaveului si atitudinea de macho iar fetele inteleg prin maturitate dreptul de a purta tocuri de 20 cm si straturi peste straturi de machiaj, sau afisarea unui decolteu generos. Nu zic neaparat ca tocurile, machiajul sau decolteul sunt lucruri rele; ceea ce ma deranjeaza pe mine este "motivul" pentru care oamenii apeleaza la obiectele respective. Nu e de distractie, din dorinta de a incerca ceva nou sau fiindca respectivul/respectiva a gasit o pereche de pantofi care pur si simplu ii place si pe care simte ca TREBUIE sa o cumpere. Nu, este mai degraba o norma: am ajuns la 18-19 ani, ceea ce inseamna ca trebuie sa renunt la "tampeniile infantile" si sa fiu o femeie adevarata. Tot ce e inocent sau copilaros trebuie pus deoparte si abandonat. E un fel de forma fara fond, if you will, (da, amintiri din liceu, stiu): nu ne schimbam fiindca asa simtim, ci "fiindca asa trebuie". Si nici macar nu e fondul experientei acolo. Sub tonele de machiaj sunt inca niste fetite speriate (desi cu o parere de sine foarte buna), sub after-shave-ul ala violent sunt niste pustani care inca mai alerga prin clasa dupa creioanele colegilor sau dupa mingiute din cauciuc.

Ceea ce e trist e ca ne lasam condusi de niste prejudcati, in loc sa facem ceea ce credem noi ca e bine. Ne ascundem adevarata personalitate in spatele mastilor care reprezinta ceea ce ar vrea altii sa fim. Chiar e trist.

mihai brasov spunea...

Pai asta e societatea de azi. Si totusi mie mi-ar fi placut sa ma modeleze. Poate eram mai fericit. Asa.. am fost un outsider cu principii si valori inalte de care prea putini s-au apropiat. Si nu mai spun ca inca nu mi-am coborat stafeta personala. Dar cautarea intelepciunii te poate face mizerabil si nefericit... crede-ma.

shadows spunea...

E singurul blog pe care, dupa ce citesc, raman asa o vreme sa meditez. Foarte interesant. Sper sa apara mai des posturi noi ^_^

andra spunea...

@ mobila bontas in caz ca nu primesti mesajul, ti-am adaugat linkul.

Anonim spunea...

ai expus tot ceea ce nu indraznesc sa exprim prin cuvinte. frumos post.

Bogdan spunea...

Un "Punct" de vedere cu iz foarte pesimist. Poate chiar datorita acestui "noroi" in care traim, apreciem mai mult "nuferii" curati.

Bogdan Epureanu spunea...

Pentru fete am o singura intrebare... OK, la 16, 17, 18, 20 de ani un barbat isi doreste o partenera cu cat mai multa experienta ca sa poata sa "rupa patul", dar la 25 cand vine vorba de casatorie credeti ca tot asta isi vor dori? Se merita ca pentru cativa ani de placeri carnale nebune sa ajungeti sa culegeti si nu sa alegeti atunci cand vine vorba de o casatorie (teoretic) pe viata?

Mihai spunea...

frumos blogul tau, imi place, daca-mi permiti iti pot da o recomandare, ar fi bine daca ai pune un gadget gen "urmariti acest blog"...:P pupici