Păpuşarul şi marioneta

Când eram mică dezbrăcam păpuşile ca să le îmbrac la loc ,îmi plăcea să le asortez drăguţ aşa cum probabil îmi doream să fiu şi eu îmbrăcată la vremea respectivă. Le admiram avid picioarele lungi şi faţa perfectă,părul blond şi ochii albaştrii în pofida faptului că acum ai mei îmi plac mai tare.

Pornisem de la ideea că mie îmi plăcea să le îmbrac la loc fără să le agăţ sfori şi fără să le fac marionete. El a dezbrăcat-o ,i-a pus sfori deşi nu era blondă ,însă probabil cauza erau ochii. Se juca la început naiv şi aparent inofensiv ,sforile nu erau vizibile şi nici consecinţele. Vorbea frumos şi spunea exact ceea ce ea voia să audă şi exact cum voia să audă. La rândul său ştia că minte însa o facea într-o manieră al dracului de placută şi dorită. A început cu un font iluzoriu şi a continuat cu o mână ce s-a mulat perfect pe vertebre, oprindu-se brutal în păr şi ca să nu o sperie i-a făcut apoi cunoştinţă cu limba lui moale şi caldă.

Sforile creşteau pe zi ce trece şi mişcările sale de asemenea. Ea devenise o păpuşă veritabilă cu mişcări controlate indirect de către el, care se disculpa însă de fiecare dată. Mai avea însă şi ieşiri de fiinţă atunci când îl întreba de ce şi când rămânea iar singură,sforile dispărând. Era doar ea,cu gândurile vii,cu saliva dulce ce se topea lent în fiecare celulă şi urmele mâinilor ce i se plimbau încă pe coapse.

Aşa s-a scurs mult timp şi păpuşarul nu mai avea nevoie de sfori,ea crescuse atât de mult cu ele încât se obişnuise şi deşi îi era oferită libertate nu mai avea niciun preţ, era drogul ei , mai puternic decât nicotina , orice fel de timbru sau formadelhidă. Îi oferea o altă lume,blocată între 4 pereţi în care îşi ascundea suflarea şi visele,4 pereţi între care îşi trăia visul şi coşmarul că asta va rămâne mereu. Acum ea ar fi vrut să îi poată pună sfori, să îi sfărâme simţurile şi să îl facă al ei măcar pentru o clipă, să nu se ridice până ce nu va ştii ca a mers până la capăt,acum fără sfori şi păpuşar,doar ei doi, doi oameni ce se cunosc prea bine , ea prea bine ca să vrea să renunţe,el prea bine ca să n-o mai chinuie puţin .

Într-o zi s-a trezit ţipând " Hai să renunţăm la o piesă de teatru falsă ! Trebuie să ştii că vreau prea mult şi merit, nu am picioare până la cer şi nici păr blond însă am ceva ce o păpuşă nu îţi poate oferi şi nici o altă tipă în situaţia mea."

Nicăieri

Acum mi-ar trebui un bilet către “nicăieri” ,unde nu mă cunoaşte nimeni şi unde se vând acadele cu lapte la colţ de stradă;un tărâm în care acoperişurile caselor sunt făcute din turtă dulce şi unde oamenii nu’s răi.Să prind trenul în ultimul vagon şi soarele să apună fix la destinaţie.Să ajung lângă o pajişte cu maci şi să dau de un puşti blond,cu obrajii rumeniţi de soare ,cu ochi de jad ,care să mă ducă de mână până acasă;casa lui de lângă pădurea cu stejari,cu acoperişul din turtă şi oameni cumsecade.Mama lui să îmi zâmbească de parcă m-ar cunoaşte de o viaţă şi să îmi pună de mâncare, iar tatăl lui să mă întrebe cum de-am ajuns pe meleagurile astea.Eu să vorbesc puţin şi silabisit iar apoi sub pretextul că sunt obosită să mă retrag în camera mea.Cameră cu două ferestre mici îmbrăcate cu două perdele lucrate de mână,îmbibată cu miros de liliac şi cărţi vechi,cu un pat înalt în partea dreaptă şi un dulăpior firav în colţul din stânga.Apoi să mă furişez în camera puştiului şi să îi şoptesc blând un “mulţumesc” fără că să-l trezesc, podeaua fiind veche să scârţâie şi acesta să deschidă ochii pentru a mă cerceta,”nu-i nimic,visezi,şi tot în vis te-am sărutat”.A doua zi să mă plimb cu el şi să îi istorisesc pe larg povestea mea, numărând macii de pe pajişte şi mâncând acadele cu lapte;să vină seara şi să mi se facă dor ,iar el să nu înţeleagă la cine vreau să mă întorc;să încerce să prindă trenul după care voi alerga iar eu să-i zâmbesc placid şi în semn de mulţumire să-i arunc eşarfa mea spălată în lacrimi de copil,apoi să termin ultima acadea cu lapte şi în final să mă trezesc cu un pahar de cola în faţă ,într-un pub de pe Lipscani.

4 zile

4 zile fără impulsuri aiurea ,concretizate în telefoane la miezul nopţii,prunci ai unui fiasco al sinapselor, 4 zile în care nu am avut aşa de mult timp să mă gândesc şi 4 zile în care spre fericirea mea am făcut câteva chestiuţe plăcute şi am fost mai atentă în jur.

Am observat ca 66 are staţii scurte, că mai există şi oameni care cred că tramvaiul 16 circulă pe bulevardul Ferdinand şi că la Foişor e piaţa Gemeni şi că de fapt nu urăsc toate literele cuvântului “porno”.

Oamenii încă se mai uită după portocale pe stradă şi nu par a se obişnui cu ideea ,iar unii au impresia că dacă şuşotesc la urechea interlocutorului “uite ce are puştoaica aia în urechi “,urmând ca acesta să-şi întoarcă privirea râzând ,eu n-am să-mi dau seama .

Mai există şi oameni cumsecade care îmi ridică beţişoarele cu fluturaşi(din par) de pe jos şi care nu comentează ostentativ atunci când pe scările de la troleu uit să îmi ridic fusta şi călcând pe ea las la vedere o privelişte nu tocmai decentă.

Există şi cremă de corp cu bumbac şi o zi în care mama nu mă suna decât o singură dată, nopţi în care nu visez acelaşi lucru şi în care pot dormi fără teamă şi o melodie de la sepultura printre cd-urile făcute de unchiul meu pentru tata; de altfel mai există şi nopţi în care vecinii nu aud tastatura şi taximetrişti care nu scot un sunet.


Notă: noul mesaj de stare este : atât de fin încât să tremuri

azi îţi dau voie să taci

azi îţi dau voie să taci.îţi dau voie să fumezi pe geam şi să te uiţi în gol,să îţi mesteci gândurile şi să le lipeşti de perdea,dar să taci.poţi să mă priveşti şi să mă asculţi,sau să-ncerci să m-ameţeşti cu fum,nu uita însă că îţi dau voie să taci.poţi să îţi bei liniştit laptele, ba chiar să dormi, dar, chiar dacă visezi eu tot îţi dau voie să taci.ai voie să-ţi trosneşti degetele în aşternuturile umede , să muşti nervos din metal şi să nu răspunzi la telefon pentru că, ai voie să taci.poţi să dai aprobator din cap la auzul unor argumente care-şi fac curaj în faţa psihicului tău sau să te înfrunţi cu un albastru ud ,însă doar atât ,pentru că în rest ai voie să taci.

poveste

Nu e desprinsă din file gălbejite de vreme ,ceruite cu litere ondulate şi cu miros de “naftalină” de bibliotecă,nu are cai înaripati sau vrăjitoare ce poartă coşuri cu mere otrăvite după ele,nu are balauri ori mume ale pădurii şi nici nu se termina cu “…şi au trăit fericiţi până la adânci bătrâneţi” ,din simplul fapt că de abea a început.

E în tipare contemporane, unde prinţesa nu e albă ca spuma laptelui şi nici nu are bucle blonde,i-ar plăcea cu siguranţă să poarte o rochie din crinolină însa ea reprezintă un personaj bronzat ,ca din filme,cu păr de caramel şi ochi migdalaţi şi curioşi.Stă cu nasu’n cărţi şi reviste de modă şi de la o vreme o prinzi râzând mai tot timpul.El nu e nici pe departe prinţul cu nădragi albi şi strâmţi care se ceartă cu o mârţoagă nărăvaşă pentru că nu vrea să mănânce jar şi în niciun caz nu ştie să mânuiască o spadă.Are în schimb simţ al umorului(care-i place ei teribil) presărat uneori cu răutăţi puerile ce vin din spatele ochelarilor ,şi ştie să gătească excelent.

Povestea lor de abea a început şi deja a surprins multe perechi de ochi şi-urechi.Nu am de gând să îi descriu într-o manieră banală,însă ceea ce pot spune este că ei doi sunt ceea ce ai vrea să vezi mereu în jur: frumos,bun gust,umor ,peste care putem sufla şi un vârf de linguriţă cu “altfel decât restul”.

Ş-am încălecat pe-o şa şi v-am spus povestea lor.

hold my hand and keep me warm

E drăguţ tare că tu mă vezi o luptătoare,amuzant pe de-o parte şi trist pe de-alta.Luptătorii nu plâng aşa de mult şi nu se ascund.Luptătorii ţin capul sus şi privesc în cel mai rău caz deasupra ochilor ,undeva pe la mijlocul frunţii ,însă nu renunţă şi nici nu înclină capul.Luptătorii nu iartă orice ,oricum şi-n orice fel.Luptătorii sunt mai egoişti şi egocentrici,desigur în limita de care au nevoie pentru a rămâne pe linia de plutire.Eu nu.Eu plâng şi iert la fel de des,mai plec capul şi renunţ prea uşor,mai fug şi mă mai ascund, însă, şi pentru cei ca noi există o minte mai bine oxigenată în tot haosul ăsta de indiferenţă,maliţie,avarism şi uz de putere(fizică,psihică,socială)care să ne ofere ceea ce avem nevoie fără să ne mai întrebe.

Miroase a Lolita...

Iniţial trebuia să avem parte de linişte,file prăfuite şi puţin din Baudelaire sau Mallarme însă n-a fost să fie,aşa îmi place mie să spun.Cu ocazia asta trebuie să depun o plângere virtuală la adresa Bibliotecii Naţionale,nu-i posibil să pleci aşa când ţi se năzare ,sâmbata şi duminica să nu ai deschis iar în cursul săptămânii să “obligi” elevii să plece de la ore pentru a-şi termina un proiect al cărui deadline a fost dat cu câteva luni în urmă.Impertinent domnule!

Aşa că am pornit la braţ spre “nu ştiu unde”,am intrat în magazinul care nu-mi place mie şi am luat 6 perechi de cercei în câteva minute ,4 de acelaşi fel;cum nu te poţi( putem) abţine am mai intrat într-unul şi mi-am luat o altă pereche de cercei, mai mici şi mai frumoşi decât primii,evident şi mai scumpi însă nu asta e ideea când you can’t get enough of ,şi pe deasupra mai eşti şi deprimat.Apoi la o aruncătură de baţ era “castelul lui Făt-Frumos” unde în cel mai înalt turn era ferecată lădiţa de comori,iar de atunci a mirosit a Lolita.

A mirosit a Lolita pe asfaltul suprasolicitat din centru ,în magazinul nostru,pe scările cu oglinzi ,la vederea gentuţei care mă duce cu gândul la Brigitte Bardot, în mijlocul străzii printre râsete, gânduri păcătoase şi regrete,în cabina de probă printre strâmbături de nas,ace şi o talie ofuscată,în tramvai când ne holbam zâmbind la puştiul vorbăreţ,ce stătea în braţe la tataie şi poftea jucării, la auzul unor replici demne de milă şi dispreţ din partea unor “paria” ai societăţii care chiar trăiesc cu impresia că ne flatează, în 253 singură şi acasă ..tot singură aşa cum ţi-am spus că va fi.

Acum nu mai miroase a Lolita pe încheietura mâinii însă miroase în sufletul meu şi tot vă iubesc.

Nume proprii

Mădă e numai vina ta să ştii,îmi aduc aminte foarte bine că eu ţi-am scos ochii de vreo câteva ori bune cu : “ nu refuz nimic în materie de muzică” însă tot vina ta e.E singură în playlist,să ştii.

Eminescu dragă ,sau să îţi spun mai bine Eminovici? Oi fi tu poetul nostru naţional, ne mândrim cu tine ,ai fost un geniu,neînţeles ca toţi ceilalţi de altfel, însă pe gustul meu nu eşti ,asta clar.Îmi pare rău s-o spun ,zău !Îmi cer iertare ,sper să nu te răscoleşti în mormânt că o puştoaică frustrată de 18 ani (în trei luni) îţi critică operele, însă mai bine stârnesc polemici decât să rămân ipocrită.Am răscolit trei sute de pagini şi nu am găsit nimic care să-mi facă cu ochiul,şi crede-mă că nu sunt nici pe departe o fire rece ,însă tu eşti prea siropos pentru mine,păcat.

Nick mamă pari bun,nu am terminat toată cartea încă, însă m-ai amuzat cu câteva chestii foarte tare şi mi-a plăcut stilul celor 154 de pagini ,însă e păcat că nu am auzit de melodiile din acele numeroase top five-uri şi mai tare mă ameţesc când dau de altele.Apropo,Irina mersi de sugestie.

Magda,îmi pare rău ,ştiu că ştii asta,ştii şi de ce .Ţin mult la tine …si mersi!

Mami,mersi că m-ai ascultat şi mă bucur că nu s-a spart vreo farfurie când ai auzit că vreau un tatuaj,o să încerc să te mulţumesc ,nu numai pentru că o sa mă ajuţi să vorbesc cu tata cât pentru că văd că uneori te străduieşti să mă înţelegi,şi nu-i uşor tot timpul.

Dana,te rog nu renunţa,fă-o pentru mine,chiar mă doare sufletul când văd ce iese şi ce ar putea să fie în schimb.Ştiu că a greşit,însă la voi orgoliul îşi spune cuvântul şi ţi-am mai spus că asta nu aduce nimic bun.Eu simt că există ceva acolo pentru voi doi,fă-mi pe plac aşa ca să nu mai plâng pe stradă.

“Ce-ţi lasă gura apă?”

Îmi lasă gura apă de o bătrânică rotofeie care să vină în fiecare zi acasă, să îmi gătească, să poarte rochii înflorate ,până la glezne şi să îi miroasă mâinile a făină şi a lămâie.Să aibă faţa rotundă şi tenul dospit,ochi mari şi rotunzi şi voce blândă cu care să strige:”Masa îi gata!”.Să pună serveţele ,flori ,şi o faţă de masă apretată ,iar mâncarea să fie întotdeauna caldă şi gustoasă.

Îmi mai lasă gura apă de un prieten francez,cu pistrui ,care să îmi spună frumos: “merrci andrra”.Eu să îi zic: nu ai pentru ce Pierre” şi să îmi aduc aminte de parfum( Pierre Cardin) sau să îl întreb dacă îi plac pietrele?Să ne plimbăm seara şi să mă întrebe de ce zâmbesc rar şi atunci să îl rog să mă ia în braţe căci mi-e frig.Să îl pun să îmi zică poveşti înainte să adorm şi să îmi facă masaj,iar de dimineaţa să ştie că trebuie să plece şi că îi mulţumesc.

Îmi lasă gura apă şi de mers prin magazine în fiecare zi,de un portofel care nu se goleşte niciodată şi care nu strâmbă din nas la a patra pereche de blugi sau la a cincea eşarfă,la bluze sper să fie mai indulgent.Să îmi facă cu ochiul la fiecare vitrină sugerându-mi că încă e doldora de monezi şi hârtii pregătite să iasă în lume şi să intre şi în magazinele pentru bebeluşi deşi ştie că nu vom cumpăra nimic,încă.

Îmi lasă gura apa şi de anumiţi oameni însă nu întotdeauna şi lor de mine.

the girl next door

Cu ocazia asta primesc şi leapşa virtuală ,acestea fiind dedicaţiile mele: david gray and a lil’ bit of french reggae.

Stătea într-un apartament cu două camere,într-un bloc de locuinţe vechi,cu un administrator plin de fetişuri tipice vârstei şi cu un motan care mieuna doar în cursul săptămânii.

Dimineaţa stătea pe terasă şi citea reviste de modă sau literatură contemporană şi îşi mângâia absent motanul.Apoi îşi pregătea un mic dejun sănătos,atât cantitativ cât şi calitativ şi îl savura privind absorbită la ultimele retuşuri de azi-noapte.Am uitat să menţionez că picta; natură,oameni,de toate , folosind însă numai non culori şi roşu englez.Pe la orele prânzului ieşea la o scurtă plimbare,însă nu înainte de o saluta pe doamna Georgescu de la 2 care o întreba de fiecare dată cine e? Aceasta zâmbea şi rostea silabisind: Sa-ra ca-re vă a-du-ce zia-rul .Bătrânica îşi amintea şi dădea din cap aprobator.Seara ,dacă ajungea acasă se uita la filme sau se juca cu motanul.

Pe Sara o ştiau toţi locatarii şi nu numai.Puştoiacele priveau lacome la genţile şi mărgelele ei iar băieţii sperau să poarte rochia aceea verde care i se aşternea frumos pe sâni.Bătrânii îi înghiţeau parfumul şi îşi aduceau aminte de tinereţile demult apuse iar femeile cleveteau când o vedeau aducând în fiecare săptămână câte un alt tip, pe care ostentativ îl săruta apăsat ,cu limba, înainte să intre în casă.Administratorul îi propunea tot timpul o partidă de sex în trei în anexa blocului, iar pe Sara o bufnea mereu râsul când se gândea la cineva va fi a treia persoană; vânzătorul de la colţ ştia ce fructe îi plac şi mereu avea grijă să aibă mango şi rodii iar Sara avea grijă să se revanşeze.

Expediţie

De sâmbătă am pornit cu dreptul şi am dat curs unuia dintre cele mai temerare acte personale : o curăţenie temeinică care s-a încheiat acum.Ce am descoperit:

• -încă mai păstrez “bileţele” ( de două pagini) către un fost prieten- în care încercam să-i explic că ţin la el şi că lucrurile nu stăteau aşa cum le vedea un puşti de 13 primăveri -într-o cutie de str8 neagră.
• -am două globuri ale lumii deşi nu mă pasionează într-atât geografia.
• -am cărti pentru copii şi cărţi pe care am uitat să le returnez bibliotecii sau altora.
• -Magda vroia să tragem referatul la imprimanta de la şcoală dar cartuşurile sunt la mine acasă ,fără pic de combustibil.
• -nu am reuşit să pun o poză în rama primită cadou de ziua mea.
• -nu am mai folosit de mult scrob-ul cu seminţe de strugure,spray-ul cu extract de măsline sau crema cu parafină.
• -înca mai am o trusă de farduri de la matuşa mea şi nu îmi vine să le arunc deşi nu le folosesc decat în timpul unor revelaţii matinale si rare.

Sifonierul mi-a păstrat alte surprize.

• am multe maieuri.
• am şosete cu căpşuni.
• nu am decât 4 curele.
• mi-am regăsit eşarfa cu bănuţi pe care am primit-o cadou de un Crăciun mai îndepărtat şi mi-am adus aminte de vremurile pe când dansam pe muzică grecească în sufragerie fără să îmi pese de ceea ce zic alţii;într-adevăr nu aveam mai mult de 12-13 ani,era mai uşor.
• am dat de pijamaua bunicii şi de cea a mamei şi deşi nu le port sunt printre cele mai valoroase .
• chiar îmi place verdele.

Notă: E teribil de îmbucurător faptul că inspiraţie pentru un blog am avut dar pentru eseul pe care îl am de pregătit pentru mâine nu.

O bilă albă şi trei de “ura” pentru R.A.T.B

N-am apucat să regret din nou că nu mi-am luat mănuşile cu care m-am procopsit joi dimineaţă deoarece m-am trezit alergând printre bălţi şi maşini către uriaşul “de fier pe roţi” care avea să mă ducă până la un alt tovarăş de al său.Nu stăteam jos, dar visam.Nu mă sprijineam decât de bara rece , pătată de sute de amprente lipicioase şi visam la ceea ce trăisem cu câteva ore în urmă şi la ceea ce rememorasem preţ de jumătate de oră,ghemuită printre hainele Magdei; şi ea cred ca visa frumos pentru că m-am trezit cu un pupic “somnambul” pe mână.

Mă uitam în jur şi nu zăream nimic deosebit la călători,capete plecate în pământ,priviri iscoditoare în stânga şi-n dreapta,înghesuială,coate,sacoşi,geci care foşneau neplăcut şi priviri goale.De multe ori mă uit în ochii unui călător,fie femeie,fie bărbat,însa de cele mai multe ori bătrâni, şi zăresc ceva ce adulţii nu mai au: blândeţe; blândeţe chiar şi atunci când e posibil să se fi întors de la piaţa cu sacoşa pe jumătate umplută şi fără pensie,blândeţe când poate acasă ,când deschid uşa ,nu îi întâmpină decât pisica sau câinele care încearcă prin nişte onomatopee disperate să îşi croiască o scurtă plimbare prin jurul blocului.Uneori mă surprind şi fără să le dispară blândeţea din ochii reuşesc să mă facă să mă simt ca un intrus care cotrobăie nestingherit prin cotloanele minţii lor.Alteori mă uit la tineri ,mai mici sau mai mari ca mine şi nu mă regăsesc ,surprinzător; îmi străpung urechea numai glume răsuflate,idei prefabricate de un mediu inferior şi conversaţii efervescente într-un pahar de superficialitate.

Acum nu eram deloc fericită şi încercam să mă amăgesc cu gândul la şniţelele cu pesmet pe care mi le va face mama şi cu satisfacţia nemărginită că mâine e sâmbătă şi nu va mai suna alarma ,more dreams for me!!Am ajuns cât ai clipi din ambii ochi,cu tot cu gene şi sprâncene puse la numărătoare, la titan şi nici atunci galanteria mijloacelor de transport în comun nu m-a părăsit,un claxon ,iarăşi înghesuială şi tălpi murdare dar căldură.

Drept urmare o bilă albă şi trei de “ura” pentru promptitudinea tovarăşilor noştrii “din fier pe roţi”,Amin.

Negaţii cotidiene

Nu am reuşit să mă angajez.
O altă consecinţă a acestui fapt regretabil:nu m-am apucat de meditaţii la engleză.
Nu am înţeles nici până acum de ce romantismul are asemenea caracteristici( caracter antitetic şi prodigios al personajului principal,situaţiile excepţionale ,complexitate) când totul se putea rezuma la ceea ce ne duce pe noi gândul:iubire.
Nu reuşesc să termin vreo carte.
Nu pot să nu mănânc după ora 6.
Nu pot să mă scol dimineaţa fără să mai lenevesc cel puţin un sfert de oră cu telefonul în mână aşteptând ultima strigare.
Nu pot să concep cantitatea de prostie a unui personaj care îmi spulberă orice fărâmă de calm în fiecare zi ,de la 7 şi jumătate până la orele prânzului.
Nu reuşesc să nu mă mai gandesc (…) şi nici că regret ceva din suma de neregularităţi demente(ţiale) al căror consumator fidel sunt şi pe care le rumeg zilnic până când işi pierd gustul şi apar unele noi.
Nu reuşesc să nu-mi vărs frustrările pe tine iubita mea şi îmi cer scuze oficial!
Nu reuşesc să mă hotărâsc ce aş putea să mănânc vreme de mai mult de o zi fără să mă satur.(ceva ce nu am mai mâncat până acum)
Nu m-am obişnuit nici până acum cu gândul că nu mai am voie să mestec gumă
…sau cu cel că la anu’ o voi lua iar de la capăt.
Nu pot însă să trăiesc fără toate astea şi mai mult ca sigur atunci când vor dispărea unele îmi vor bate la uşă altele.

“ Vând fericire în rate!”

Aşa cum te duci în Cora ,Carrefour sau oricare alt mini/super/hypermarket notoriu să cumperi un frigider,o maşină de spălat,un aragaz sau poate o bicicletă în rate, aşa ar fi frumos să poţi cere însărcinatului cu ecuson:fericire în rate,poate şi alături de un bonus.Dacă ai ştii să te strecori printre cărucioare şi rafturi ,direct către ultimul raion ,ai găsi un biet puşti blond care se plimbă dintr-un capăt în celălalt muşcându-şi nervos buza superioară ;apoi ai putea să îl întrebi voios ce oferte are azi, ce discount-uri te pot îmbia să cumperi si dacă iţi poate spune mai multe despre produsele noi care zâmbesc prin ambalaje.Crede-mă pe cuvânt că i-ai însenina ziua,de ce? pentru că nimeni nu l-a observat până acum,nimeni nu s-a gândit să caute atunci cand se duce la cumpărături şi fericire.Suntem prea ocupaţi cu termenele de valabilitate şi cozile interminabile de la carne şi mezeluri în timp ce puştiul blond încearcă să îşi vândă marfa: Vând fericire în rate,vând fericire în rate! Încearcă într-o zi să cauţi acel raion şi poate ai să primeşti şi un bonus la 2 borcane şi o sticlă de fericire achiziţionate.Succes!

Cu umerii goi

Umerii-mi par a fi cea mai senzuală parte a corpului.Aş purta doar bluze pe umeri în timp ce dorm, atunci când mănânc , atunci când stau şi mai citesc ceva, chiar şi în timp ce încerc să înteleg ce e în capul meu.

Mi-ar placea să mi se lipească de umeri parfum şi stele amestecate cu pistrui mai mereu,urme totdeauna calde şi proaspete,crengi de brad iarna şi raze răsfăţate vara.

Umerii susţin gâtul şi capul, se încruntă atunci când e înghesuială şi işi fac loc,tresar la stropii reci de ploaie ,se lasă mângâiaţi de soare şi de tine ,se bronzează cel mai repede,ascund,duc mai departe,se arcuiesc larg şi zâmbesc.

Cu umerii goi aş umbla prin magazine poate poate s-ar agaţa o eşarfă de ei,aş zâmbi din profil trecătorilor de pe magheru,m-aş sui mulţumită în 311 ,aş asculta bother şi vermillion şi aş face dragoste.

p.s. nu-mi plac toţi umerii goi

Ămericăn drim în “micul paris”

“Astea’s icre? “Nu magda,sunt boabe de fasole.” Ai mă,te întrebam pentru că eu nu mănânc icre…” “Păi şi acum de ce mănânci?” (râsete)

În timp ce urmăream discuţiile mijlocite de pixeli dintre meg ryan şi tom hanks mă gândeam cum o să fie când voi avea “cutia mea”,pe tine drept room mate şi o grămadă de dulciuri în frigider.”Oare o să ne descurcăm? O să avem bani să plătim chiria?” “Da andra.”

O să dormim în fiecare noapte cu muzică şi o să am grijă ca în fiecare dimineaţă să te scoli să ajungi la cursuri.Baia o să fie plină de creme,săruri şi neapărat o să avem cabină de duş.O să facem exerciţii în fiecare zi şi NU o să mai mâncăm seara după ora 6. O să ieşim vara afară în miezul nopţii şi o să ne plimbăm prin parc şi în fiecare iarnă o să plecăm la munte cum se aşterne zapada.O să iniţiem acel proiect ecologic şi o să ajutăm copacii să zâmbească.Tu o să faci curat în fiecare saptămană iar eu am să dau cu aspiratorul.O să facem colecţie de botoşei şi hăinuţe pentru bebeluşi iar babele de langă or să creadă că avem deja copii.Corey Taylor o să ajungă în România(iar eu evident că o să am poză şi autograf) iar tu ai să fii o mare dansatoare.

Notă: îţi doresc un negru că tot îţi place contrastul epidermic şi îţi promit că o să avem o bibliotecă mare.( şi acum urmează să-mi spui tu ce-mi doreşti;;)? )

ciocolata calda si frank sinatra

(...)crezusem ca ai uitat si sincer nu aveam niciun chef de a ma intoarce acasa,desi in paralel gradele de afara complotau impotriva mea.ramasesem cu ei doi si ma simteam tare in plus,dar nu aveam ce face,inca;o singura vibratie din raiatul caramiziu imi schimba total perspectiva asupra urmatoarelelor actiuni.oki,in sfarsit o sa beau ciocolata calda ,ciocolata AIA calda dar, pana la 7 mai e si trebuie sa facem ceva pana atunci.dupa lungi afirmatii fierbinti si retorice :”hai sa mergem la mec” bun,hai! 5 jumate,inca prea devreme,”hai la sala dalles ca de acolo nu ne da nimeni afara”,hai! Ne-am fatait si pe acolo vreo ora si un pic,printre alti oameni la fel de curiosi sau inghetati ca si noi,printre o gama larga de produse,de la dulciuri si cafea la esarfe si cercei din lut; la final,drept desert am servit autori si ultimul pasaj din :"de ce iubim femeile" de cartarescu,si uimitor am ajuns toti trei (doua fete si un baiat) la aceleasi concluzii.”parca erai mai mic,zau! poate de la vreme,poate n-am mai crescut eu, cert e ca tare bine imi pare ca ai venit,ODATA!!!” cam asta aveam in minte cand te-am vazut.”de data asta am baut ciocolata mai incet,ai vazut?(poate e influenta refrenului notoriu: “new york,new york”,poate newyork-ezii beau ciocolata calda mai incet) oricum nu prea imi schimb(toate) obiceiurile de la an la an si naravurile ,nici atat.cred ca ar fi o idee buna s-o suni pe laura sa stii,sau ,daca nu, NEAPARAT sa iti gasesti o prietena cu planuri pentru revelion,altfel nici nu se pune problema.totusi sa stii ca e pacat ca nu ai studiat pianul si chiar imi pare rau ca ti-ai fisurat meninscul, dar fii pe pace lemnisorul te va astepta,masajul meu insa, nu prea mult(…)

promisiune ( pentru creata si flavius)

de obicei imi place sa ma tin de promisiuni,sau,cel putin,imi place sa cred ca ma pot tine de ele,iar de asta data imi voi satisface ambele placeri ( doua deodata !!!!! utopic pentru mine)

facand o scurta rotatie in timp..sa zicem de 45 de grade ,imi pot aminti si acum cum am putut sa preschimb 7 centi intr-un talisman veritabil si totodata emancipat.erai toata un zambet si mici surasuri ti se agatau de carlionti.cat de bine m-am putut simti atunci!era suficient sa ma uit la tine si un zambet larg mi se arcuia intre cei doi obraji mai ,mai sa plesneasca! De atunci totul s-a schimbat pentru tine si pentru cei din jur; radiai in fiecare zi,si nu pentru ca :” ai facut sex,asa-i??!!!”,radiai pentru ca el iti agata in fiecare dimineata cate un zambet,langa perna,pe marginea patului, lipit de codita periutei de dinti si chiar in toarta alba de portelan,ondulata, a cestii de cacao.Imi placea sa te vad asa,erai sursa mea de energie si sincer,da! te invidiam si o fac si acum.m-ai rugat sa scriu despre voi(egoisto!)... pot spune ca voi doi intr-adevar aveti o sansa la supravietuire,la voi recunosc un “te iubesc” sincer,din tot sufletul si la voi vad un viitor.in voi vad ce inseamna iubire impartasita chiar si dupa primele saptamani de “zahar”,chiar si in toiul diminetii,cu parul ciufulit si ochii pe jumatate deschisi si chiar si fara haine( cu substrat adresat protagonistilor si celor in tema).pe voi doi va stiu in stare de a lupta si de a nu va impiedica de o pietricica de pe marginea drumului si pe voi doi mi-ar placea sa va vad pe strada cu 2 carucioare,3 umbrele si un zambet la pachet!

imi miroase a Craciun

E deja sfarsitul lui noiembrie si se apropie luna cadourilor,luna unui Mos Craciun gras ,cu barba, langa un brad plin de beculete care palpaie in ritm de colinde.Peste tot vezi omuleti cu pungi care colinda de dimineata pana seara magazine si supermarket-uri ;unii sunt barbati obositi dupa o zi de munca, care te privesc pe sub sprancene cand le “ furi carutul”, alti omuleti sunt femei ,care in schimb au zambete largi ce se reflecta in vitrinele cu haine sau bijuterii,cei mai mici insa,copiii, sunt cei mai frumosi,ei poarta zambetul in pori si isi tocesc mina mintii facand si refacand liste pentru Mosu’.Incepusem insa cu sfarsitul lui noiembrie, poate ca multi se gandesc ca mai e ceva pana la sarbatori dar atmosfera se apropie vertiginos si semnele sunt peste tot,semne care fac asteptarea mai frumoasa.De curand m-am imbatat cu otet si piper si am facut sauna in propria bucatarie cat timp “s-au facut muraturile”,apoi am inceput sa scot din sifonier esarfele si fularele mele dragi de care pot in sfarsit sa ma bucur.In magazine au inceput sa isi faca loc ornamentele pentru brad si cutiile de cadouri,care mai de care mai colorate,cu zambete pline de mos craciuni cuibariti in saniile lor purtate de reni( oare Rudolph mai are nasul rosu?).Totodata mai avem parte noi ,cei care suntem inca pe bancile scolii de semne mai putin placute, cum ar fi calendarul insemnat in fiecare saptamana cu cate o teza sau proiect si aici intervine intrebarea: “ Cand a trecut octombrie,septembrie a mai fost?”.E forfota pana si dimineata cand vantul sufla asa de tare incat ai impresia ca vei zbura ca Dorothy cu tot cu casa si cu Toto ( a trebuit sa caut pe google asta,nimeni nu mai stia de Toto,trist nu? )Cert e ca mie imi miroase peste tot a Craciun si a cadouri , deja poftesc la masa plina de bunatati,la servetelele rosii,la mirosul de brad, la acele care imi intra in sosete si la un cadou mai special pentru ca: Da! Am fost cuminte.

cand am sa ma fac mare

Cand am sa ma fac mare am sa te invat sa imi spui iar-ta-ma! Am sa iti spun de ce ai gresit si ai sa intelegi si tu.Ai sa asculti fiecare silaba si hiat privindu-ma drept in ochi fara sa scoti vreun sunet.La sfarsit voi stii ca iti pare rau si te voi strange tare in brate.Ai sa ma strangi si tu si ai sa simti cu adevarat tot ce ai primit pe gratis pana atunci.Ai sa iti aduci aminte de un copil complexat si plangacios iar eu am sa te iau de mana.O sa ajungem tot acolo,doar ca de data asta nu voi mai spune nu,ai sa fii surprins de noua mea fire si de felul in care te ating.O sa te privesc exact inainte ca sa ma asigur ca nu ai sa uiti vreodata nici cel mai mic tremur al vreunui muschi.Am sa te fac sa uiti tot ce ai simtit pana atunci si sa vrei mai mult.Am sa reusesc sa fiu decorul special din alcovul tau si acum eu voi fi cea care iti spune: “te simt..ma auzi?..te simt”.Tot eu ma voi trezi in miez de noapte spunandu-ti “te iubesc” lasand aburul vocii sa coboare in cusaturile pernei.Dimineata nu am sa te mai las sa dormi si am sa te anunt ca plec,ai sa te uiti mirat la mine iar eu am sa iti spun:”dragule imi pare rau dar atat ai vrut atunci iar acum atat iti dau eu”.O sa ma doara ca dracu dupa ce am sa trantesc usa surd dar atunci ai sa stii cat te-am iubit de tare.

e luni

“nu iar??!!” sa vedem: intuneric-check,zgmot insistent-check, liniste in restu casei-check,da iar e luni(“..eu iarasi ma trezesc si…” si nimic); dar am fost inspirata sa pun ceasul mai devreme si mai am cinsprezece minute de pseudo- “biuti slip”; sincer jumatate din jumatate de ora nu ma face mai frumoasa, cu cearcane mai putin accentuate si par mai putin valvoi(dar asta nu ma deranjeaza).intr-un final cu aer de bonhomme,”ce dom’le ai dormit mai mult cu douazeci de minute,nu-ti ajunge?”, ma ridic din pat si ma indrept teleghidata catre baie. Astept cu ochii gata sa lase-n jos cortinele, sosirea stropilor de apa calda care sa se omogenizeze corespunzator cu pasta de dinti.am terminat si cu asta,bun. evident ca ghiozdanul trebuie facut acuma pentru ca aseara era mult mai interesant sa umblu pe bloguri dupa cercei si sa ascult muzica.Ma apoteozez pentru ca mi-am pregatit hainele de aseara si ies pe usa victorioasa.

“-Buna dimineata!

-Buna dimineata!

-Restul dv.!

-Multumesc!”

(…)

“-Sa opriti si la Dimitrov va rog frumos!

-Da

-Putem cobori aici?

-Da sigur.

-Va multumim,o zi buna!

-De asemenea,la revedere!”

Inca nu am inteles de ce e asa de liber dimineata,uneori imi lipseste freamatul de dupa-amiaza,in schimb coada la bufet tot la fel de mare e si la ora opt si jumatate cand inveti la etajul 1 si nu faci mai mult de treizeci de secunde pana la el.”las’ ca avem spaniola “deci pot sa imi beau ciocolata calda si sa-mi mananc biscuitii cu crema de alune linistita.putin somn prin pauze si cateva motaieli in ore,cateva” file de poveste” de ale lui cartarescu si se facut unu si jumatate.Cascand din cinci in cinci minute imi strang cartile de pe banca ,ghiozdanul in spate si “hit the road jack” .ma decid pe drum daca sa iau metroul sau 311: citit sau ajuns mai devreme acasa? Depinde de stare(financiara,si cum vreau sa fac economii uneori mai iau 311), insa atunci cand iau metroul schimb neaparat la dristor pentru a trece prin “damful” de popcorn dar renunt de multe ori la vederea tigancii din spatele aparatului.ajung si la nicolae grigorescu,astept tramvaiul,uitandu-ma apoi la fiecare statie dupa un nene costumat care sa imi strice planurile, si cu putin noroc ajung cu finantele si moralul nevatamate.

De aici finalul prinde aer prozaic: masa.somn.masa.somn ,printre picaturi muzica, poze,oftat adanc si putina creatie beletristica.

inger nebun

Inger nebun.inger nebun e un pseudonim caruia i-am luat un interviu in timp ce savuram un bol de cereale cu scortisoara.inger nebun a fost placut surprins de ideea mea si s-a asezat comod intr-un fotoliu captusit de catifea rosie.pot spune de la inceput ca ii plac culorile vii si scortisoara din bolul meu de cereale sau, dintr-o cana cu vin,pe care oricum nu o termina dar acest lucru nu constituie un impediment.inger nebun rade mult si plange la fel de mult;traieste totul cu sufletul si viseaza chiar mai mult ca si cei din jur au capacitatea asta.inger nebun vrea sa fie liber,ii place sa stie ca poate iesi oricand din casa fara sa ii ceara nimeni socoteala dar de asemenea are nevoie sa stie ca il asteapta cineva.inger nebun danseaza,vorbeste si uneori sa imbraca in timp ce mananca si rareori are rabdare sa urmareasca un film de la cap la coada.lui inger nebun ii plac oamenii,asa cum sunt,mai putin “defectuosi” sau nu, are nevoie de ei,ii place sa aiba multi prieteni cu care sa isi impartaseasca o parte din propriul univers.lui inger nebun nu-i place pasta de dinti obisnuita pentru ca este mentolata si ciocolata neagra pentru ca este amara;se amuza cand pomeneste de pasta de dinti homeopata izbindu-se de o nedumerire gingasa si se inroseste atunci cand i se spune ca vorbeste mult si repede.inger nebun e pesimist si face trei pasi in spate cand o pisica neagra ii taie drumul,se plimba prin clasa inainte de teze si incearca adeseori sa plece de la orele de Latina.inger nebun bea numai apa plata si ceai de lamaie si nu suporta fumul de tigara,doarme cu lumina aprinsa si cu picioarele acoperite chiar si vara.inger nebun e dezordonat si nu suporta sa stearga praful in camera sa,face colectie de pahare pe birou si sticle la jumate goale.lui inger nebun ii place oja inchisa la culoare si cauta acum una maro iar de anul asta s-a indragostit de rosu si de taize.de asemenea ii plac accesoriile,indeosebi margelele si cerceii mari din lemn si se bucura atunci cand iese in evidenta prin bun gust.inger nebun vrea ochelari cu rame rosii care sa ii alunece pe nas atunci cand il studiaza pe profu de istorie si isi doreste sa mearga pe un motor cu mai mult de 30 km/h.inger nebun bea ciocolata calda cu trei lingurite de zahar si frisca si poate sa manance orice cu mamaliga sau mamaliga cu orice.ii plac parfumurile si cremele ;desi nu are timp intotdeuna sa le incerce pe toate, ii place sa le vada sus pe raftul de langa boxa sperand ca “maine” o sa isi faca timp.lui inger nebun ii place profesoara de economie si invatatul de dimineata si vrea sa dea la jurnalism.lui inger nebun ii e dor dar si somn,si cum somnul o ajuta mai mult o sa incheie aici interviul.inger nebun e si naiv asa ca o sa va spuna noapte buna si o sa spere pana adoarme la un alt scenariu iar maine dimineata o va lua de la capat.

amintirile

Amintirile…din ce sunt facute? Cum se nasc si cum rezista in timp? Uneori sunt ca vata pe bat,se topesc usor si lasa un gust foarte placut,gustul copilariei; gustul unei maini care te tinea mereu sa nu cazi,gustul unei serbari la care te balbaiai la poezia repetata cu 3 saptamani inainte,gustul unui mos craciun gras ,si cu barba care te tinea in poala si te intreba daca ai fost cuminte. Gustul de frica atunci cand spargeai vreun bibelou de-al bunicii si ascundeai cioburile sub pat,prefacandu-te ca nu stii nimic despre aparitia lor misterioasa( experienta proprie),gustul de emotie cand ieseai cu parintii la cumparaturi si stiai ca vei primi si tu ceva,ceva special doar pentru tine.gustul de nerabdare atunci cand plecai intr-o excursie si in noaptea respectiva nu inchideai un ochi reluand scenarii si scenarii.gustul confuz(pe vremea aia) cand primeai un pupic lipicios pe obraz de la o fata sau de la un baiat si toti colegii incepeau sa cante in jurul tau si sa rada satiric.pe masura ce anii treceau gusturile prindeau alte arome si amintirile de vata pe bat se preschimbau in…?sa zicem… boabe de cafea amara-ceea ce imi place mie se numesc rau necesar- cum ar fi temele,sculatul de dimineata din clasele I-IV,sedintele cu parintii,testele la mate.statul la colt dupa un schimb de biletele nemusamalizat corespunzator;nu de foarte mult timp insa,dar suficient pentru a se naste, aromele amintirilor mele sunt multe si altfel;unele au ramas amare si necesare,altele sunt dulci si amagitoare,iluzii fara fundament,vise cu heliu care plutesc intotdeauna si-mi dau putere,altele crude si injuste.chiar daca ma fac sa plang sau sa rad,chiar daca imi dau incredere sau imi fura eu, tin la ele pentru simplul,aparent banalul fapt ca”imi aduc aminte”; am spre ce sa privesc in spate,din ce sa rad,din ce sa invat.din ce sa pretuiesc,din ce sa uit.ma pot uita in spate si sa vad tot ce au facut parintii mei pentru mine pana in momentul de fata si sa stiu ca altii nu au de ce sa ma doboare cand sunt atatea care ma pot ridica;ma pot uita in spate si am sa vad cum am trecut peste atatea si sa-mi revendic puterea de a trece peste cele care vor veni.

In concluzie amintirile pot fi facute din vata pe bat,boabe de cafea amara,dar ce e mai important,se nasc din noi si rezista pentru noi,trebuie doar sa stim cum si cand sa le cerem ajutorul.

carouri de reverie

Cu totii visam,cu ochii inchisi sau deschisi,voluntar sau involuntar,constient sau inconstient;nu am sa va povestesc visele mele bizare din toiul noptii sau al diminetii ci, cele pe care le visez cu ochii deschisi,inainte sa adorm,in 311 spre casa sau la ora de mate;cele pe care le mestec ca pe orbit-ul de pepene fara sa ma satur,cele de care ma agat cand incerc stari amare,cele fara de care nu as fi eu.

Visez sa pot sa ies afara noaptea,sa numarul stelele si pistruii de pe obrazul cuiva.visez sa ma mut si sa am un apartament,ciudat.colorat,boem,retro,cald si primitor cu lampi verzi si perdele rosii;visez sa intru la jurnalism( vis care TREBUIE sa devina o realitate apropiata) dupa care sa ma angajez la o revista care sa nu fie interesata numai de sarcina andreei marin sau noua masina a lui irinel columbeanu,o revista unde sa pot scrie asa cum simt eu ; mai visez sa revolutionez acest domeniu si sa infiintez o revista unde toti tinerii talentati sa poata scrie fara copy paste pe blogspot-uri sau foi aruncate printr-un colt de birou.visez sa plec macar odata la 2 saptamani ,sa ies din cercul asta de vicii( televizor,net) sa umblu desculta prin iarba ,sa stau pe malul unui lac aruncand pietre si alegand dorinte.visez la pulovarele pe care mi le va croseta bunica pentru la iarna, visez la momentul in care am sa implinesc 18 ani si voi avea mult doritul pierce(sper!);visez sa invatati sa iubiti;visez ca toti cei dragi se vor lasa de fumat;visez ca o sa imi iau permisul si o sa conduc pana la mare in toiul noptii. Visez ca o sa mergem intr-o zi la munte cu cortul si am sa mananc din nou orez cu lapte la ceaun;visez ca am sa citesc mult si am sa scap de toate activitatile inutile;visez ca nu o sa ma mai plictisesc in vacanta de vara;visez ca o sa am prieteni adevarati;visez ca ai sa te schimbi;visez ca am sa pot sa fiu asa cum vreau si visez la multe in continuare,dar e suficient pentru un matinal vineri. Sa nu uit ,azi e ziua lui mami!!!!!!! La multi ani iubita mea!!! Iti multumesc ca mi-ai dat viata si te iubesc mult!

cafea cu aroma de struguri

Imi placea ca m-amestecam cu razele timide ale zorilor ce impleteau firav pe un pigment spumos si neted un cafeniu matinal.mocheta verde ma ademenea sa imi afund talpile in porii sai prelucrati si-mi dadea impresia ca daca voi incepe a sari acestia imi vor amortiza aterizarea.Dupa ce m-am scuturat de cativa fulgi rebeli din perna am luat contact(brusc) cu stropii lipiciosi de apa rece ( iar am uitat sa chem instalatorul) si mi-am afundat nasul in prosopul moale lasand dare din rimelul de azi noapte.am ridicat de pe un spatar de scaun un tricou mai lung si mi-am indreptat mecanic pasii spre bucatarie.bucataria e camera mea preferata;e cea mai nou renovata si e pe gustul meu(surprinzator):gresia de culoarea deschisa ce contrasteaza placut si dur cu o mobila de un maro inchis “asezonata” cu doua covorase sfeerice,verde praz si portocaliu citric.simplu si de bun gust.imediat dupa primii pasi pe gresia slefuita un zgomot notoriu imi ridica subit pleoapele si scapand din efectul lui mos ene m-am repezit spre geam, lipindu-mi ambele palme special pentru a incadra tabloul matinal perfect: vecinul de la 2 care tureaza un ducati rosu(999cmc3)! L-am privit cum a lasat in urma copaci proaspat dezgoliti si bule de praf peste bordura proaspat vopsita.Ma intorc in decorul meu cu mai putin adrenalina,unde singurul lucru mai incitant pe care il pot face este aprinderea aragazului.Deschid dulapul ,scotand cana cu alba ca zapada si cei sapte pitici in care va trona ceaiul meu de lamaie(sau cel putin asa intentionam)si ma indrept spre frigider.cand l-am deschis insa am descoperit ca am omis sa degust una dintre achizitiile din supermarket.Nu sunt o bautoare patimasa de cafea,latte ,machiatto, expresso sau alte denumiri filantropice dar am vrut sa incerc un soi de genul gazduit de o sticluta gri din plastic mai pentru incepatori ca mine;am deschis capacul,am turnat jumatate din licoare in cana ‘animata” ,am bagat-o 40 de secunde la microunde si asta a fost tot.mi-am mai procurat o farfurie alba pe care am asezat mandra cana si m-am indreptat spre calculator cu gandul de a servi cafeaua printre mail-uri,link-uri si blogspot-uri. In primele secunde nimic bizar,stropi fierbinti care ma gadilau in cerul gurii,amar-dulceag,putin nisipos dupa, dar…la sfarsit ceva nou,atipic,un iz destul de pronuntat de struguri isi facea simtita prezenta;am luat sticla din frigider pentru a vedea daca nu cumva e o noua editie limitata a produsului dar nu ,nu era decat un simplu expresso.Foarte ciudat.Stiam totusi ca in frigider sunt si struguri dar din cate imi aduceam aminte nu adaugasem niciunul in cafea;jumatate din sticluta gri,2 lingurite si un varf de zahar si atat…..si totusi?….nici acum nu am gasit vreo explicatie plauzibila dar cert e, ca eu, o novice in arta cafelei am reusit telepatic sa creez o noua reteta.

un carou mai vechi dar de suflet

Ieri,azi,maine,au devenit una si aceeasi,prezent,durere,amaraciune ,toate inchise intr-o cutie ce va naste mai tarziu amintiri.Obosita de a ma trezi in acelasi pat,cu acelasi asternut ce mi-a cunoscut plansul,aceeasi perna ce mi-a citit gandurile-pentru care ma condamn si acum-,aceeasi patura care mi-a simtit tremurul.Intind mana..dispare,se pierde printre ramasitele trecutului,se izbeste de incertitudinea si durerea provocata de prezent si ramane blocat undeva intre ratiune si un tablou intim si nud al viitorului invelit in ceva ce sper sa il protejeze: speranta.Deschid fereastra,se proptesc in obrajii mei curenti de aer cald,cer voie sa-mi strabata porii dar nu-i las,vreau un val de aer rece care sa-mi trezeasca simturile amortite.Stropi de ploaie mi se aseaza in cerc,in podul palmei;ii privesc,par toti la fel,dar ,daca ii observi mai indelungat,fiecare isi culca atingerea in alta parte,fiecare se exprima diferit,croindu-si un alt drum in causul plin acum de apa;suflu si drumurile li se incruciseaza,se formeaza o mica oaza in palma mea,seaca in cateva clipe inconjurata de un desert al patimilor,al greselilor.Zambesc.Ma indrept spre masuta de langa pat,zace de ceva timp o rama goala,vizibila doar in spatiul meu, incerc sa pun o poza dar memoria vizuala ma tradeaza.Am orbit.Sau ceea ce vad e nimic pentru realitate.Poza se gaseste decat in imaginatia mea,dispare inramata,dar vine din trecut,moare in prezent ,dar fuge in viitor.Ma asez pe podea,se oglindesc in lemnul putrezit crampeie din episoade derulate la infinit,mai prind cateva,le strang in pumni si le sufoc.Plang.Intorc privirea catre pat,iar zambesc; e printre putinele obiecte ce se gaseste si in realitatea voastra dar si in a mea;de acum alt episod in reluare,daca nu ar fi patul as zice ca am visat,dar e,si-mi aduc aminte fiecare suflu inecat de altul,era frumos,nu aveam timp nici sa respir....In fond la ce bun sa respiri tot timpul daca exista ceva ce iti poate lua suflul pentru cateva secunde si sa te poarte din realitatea cotidiana spre a ta...Ai fost acolo odata ... poate vei mai fi....in realitatea pe care o impart cu cei din jur sper ...in realitatea mea mereu.

de ce iubim barbatii?

Mai intai vreau sa precizez ca aceasta idée nu imi apartine,nu fac parte din randul plagiatorilor asa ca am tinut sa adaug acest detaliu inca de la inceput.

Acum cateva zile am intrat pe pagina de yahoo 360 si am dat de un blog foarte interesant la o colega de liceu cu acelasi titlu,mi s-a parut foarte reusit si totodata o buna completare la cartea lui mircea cartarescu,desigur in afara intamplarilor atipice mentionate de acesta, la care ma voi apuca sa lucrez.

mmm..pai sunt o sumedenie de motive pentru care iubim barbatii,o sumedenie la o singura femeie din punctul meu de vedere,daramite la jumatate din glob(cu totii stim ca femeile sunt majoritare).nu pot sa spun de ce alte femei/fete iubesc barbatii/baietii dar pot banui si pot spune de ce ii iubesc eu.

Eu ii iubesc in primul rand pentru ca sunt barbati si sunt altfel( ordinea este aleatorie)ii iubesc pentru ca sunt niste tatici adorabili, simpla prezenta langa odrasla constituind un tablou plin de candoare si admiratie.ii iubesc pentru ca afirma ca nu ne inteleg dar totusi raman alaturi de noi si toanele noastre( atentie nu dati in extrema misoginismului!)ii iubesc pentru ca se intreaba de ce ne trebuiesc 30 de perechi de pantofi si toti li se par la fel.ii iubesc pentru ca se pricep la toate dar sunt neindemanatici cand vine vorba de un cadou pentru noi.ii iubesc pentru ca sunt capabili sa tina un discurs interminabil despre masini sau pescuit dar le greu sa isi exprime sentimentele la adresa noastra ,considerandu-se slabi de inger.ii iubesc pentru ca stau ore intregi la un joc stupid pe calculator si sunt atat de concentrati incat uita ca trebuie sa ajunga sa ne vedem sau sa ne ia de la coafor.ii iubesc pentru ca se ataca cumplit cand se ia cineva de noi pe strada sau cand ni se face un compliment mai reusit ca al lor:de exemplu atunci cand vanzatorul de la colt observa ca ne-am tuns si ei nu.ii iubesc pentru ca conduc agresiv si le displace total sa fie depasiti in trafic; pentru ca se ratoiesc la cel de pe banda doua de parca insultele ar reusi sa strabata materia pana afara la ciocan,nicovala scarita si in final la urechea interna ,urmand o modificare brusca a grimasei celui in culpa.ii iubesc pentru ca vor sa para duri,implacabili dar in fond sunt cel putin la fel de vulnerabili ca si noi,unii chiar mai mult. Ii iubesc( dar mai putin) pentru ca li se scurg ochii la televizor dupa cine stie ce vedeta Hollywood-iana dar nu se gandesc ca stimabila nu sta in bucatarie sa le gateasca sau sa le spele hainele( desi in prezent slavita fie masina de spalat!).ii iubesc pentru ca nu inteleg de ce atatea accesorii,farduri,haine cand ei arunca o camasa sau un tricou,o pereche de blugi si nu are loc nicio catastrofa( nota: pentru voi prostutilor).ii iubesc dintr-o sumedenie de motive si imi cer scuze anticipat pentru ca nu le pot spune pe toate;cert e ca asa cum voi nu puteti trai fara noi ,nici noi nu am putea fara voi ; desi mai tipam ,ne mai enervam sunteti sarea si piperul in bucate,lingurita de zahar dintr-o cafea matinala si amara,mutrita sifonata din zorii zilei de care avem nevoie pentru a razbate.

paroxism

murdara chiar si pe varful nasului de inghetata de cacao ,iau telefonul in mana,il strang in palmele asudate pret de cateva secunde, si ma decid[…]

Trrrr!!trrrr!!!

-da??!!!....

-buna,stiu ca e 3 si probabil dormeai,sau te uitai la televizor,si mai stiu ceva:mai stiu ca nu-mi pasa;da! Te-am sunat sa iti spun ca te iubesc,stiu, nu ai ce sa zici,nu e prima oara cand ti-o spun,dar e prima oara cand ti-o zic la 3 dimineata; probabil ca nu te incalzeste foarte mult,sau poate iti place sa o auzi,ma minti sau nu ,asta nu-mi opreste limba sa scoata afara cele sapte litere bold-uite;si mai vreau sa stii ca mie dor de tine;mi-e tare dor,dor sa te tin in brate si sa te mangai,dor sa te sarut si sa mi se faca pielea de gaina;mda,stiai si asta probabil,si-ti place al naibii de tare sa o auzi desi tie nu ti se intampla acelasi lucru,trist nu? Iti raspund eu: da!trist pentru mine;aaa sa nu uit , da! Vreau sa facem dragoste,vreau si acum si am sa vreau si peste 2,o suta,o mie de ani,sa nu indraznesti sa uiti asta si sa te tii de ceea ce mi-ai spus,sa nu ma lasi balta in complexele mele,sa nu faci asta acum dupa ce ti-am inghitit de atatea ori parfumul;stiu ca eu nu pot,dar tu nu trebuie sa ma lasi,cred ca merit asta…. Da, ai zis ca nu te mai rogi de mine, dar ai zis ca vrei,daca vrei ceva trebuie sa lupti nu?da…poate ma supraestimez,( de fapt sigur o fac) bun, atunci eu te provoc,accepta-mi provocarea si spune-mi ca o sa facem dragoste,spune-mi acum!!! spune-mi-o cu certitudine implacabila,spune-mi-o iar acum si iar peste trei secunde,spune-mi-o sa cred,sa ma linistesc,sa stiu ca asa va fi ,da stiu,nu sunt in deplinatatea facultatilor mintale dar vreau sa imi spui asta,vreau sa stiu ca macar acest lucru nu am sa-l pierd din cauza complexelor mele,tu nu ai nimic de pierdut ,am incredere in tine,nu ma dezamagii,da??..acum trebuie sa inchid..nu!..nu mai pot sa stau..nici nu cred ca mai vrei..deja te-am speriat,..stiu..dar te iubesc,sa nu uiti asta da?? Nu uita,bun..asa ..sa nu uiti..te iubesc..pa…

…ma decid sa pun telefonul la loc.

preludiul unei nopti de vara

trebuia sa-mi facut o poza,stateam pe gresia din bucatarie,desfatandu-mi talpile in culori cu esenta de gheata,si cercuri ale caror soapte nu se mai terminau.razele lunii ma imbratisau cu fervoare si imi placea gustul dulce amarui pe care il lasau dupa ce trecea un om sau o masina si pret de cateva secunde o mireasma de umbra se asternea intre noi.topeam lingurite de inghetata in gura,indulcind amarul papilelor,si cu privirea ma agatam de cate o boare de parfum uitat prin cusaturile fine ale pernei.imi tinea companie un biet ficus pe care nu-l mai udasem de mult,si frunzele uscate care planau pe mocheta colorata-mi paseau greu pe constiinta.priveam amagita in oglinda la siragul de margele de la gat,din spatele carora se puteau simti bataile mute ale celor patru camarute.imi placea sa-mi invart degetele pe gresia crem datorita contrastului unghiilor mele rosii si al nuantelor de verde praz de pe marginea acesteia.se auzea de vis-à-vis o melodie greu de descris,vesela,dinamica,ludica,tragica dar care la momentul respectiv se asorta cu tinuta sufletului meu: yann tiersen-le vals d’amelie.acordurile ma imbracau usor si ma leganau intr-un ritm constant care nu-mi permitea sa adorm,dar ma lasa sa privesc cu resemnare episoadele ce se derulau in mintea mea.buuuuun,pana aici,ceva trebuie schimbat!

trebuia sa ma fi uitat la prima poza;m-am trezit sarind in picioare mai sa dau cu capul de lustra din lemn de cires,imbatata de efuziunea din aer si cu un indemn foarte explicit: viata nu sta pe loc! Mi-am aruncat o bluza pe mine,esarfa ce mirosea a parfum strain si am iesit pe usa.am sunat-o pe M. si am stabilit sa ne vedem la cafeneaua de la rond;privirile din jur ce se lipeau nervos de mine imi dadeau si mai multa incredere si aruncand priviri satirice zambeam in coltul gurii.ajung la rond,M,deja ajunsese,evident mai devreme si eu mai tarziu.am ajuns ;i-am oferit o imbratisare calda drept scuza si un pupic lipicios pe frunte,s-a uitat mirata la mine dand intrebator din umeri,am scos casca din ureche zambind :” korn-twisted transistor draga M.,preludiul unei nopti de vara!”

vreau sa simt

Se uita in buzunar,de un bilet impaturit stateau acum agatate principiile lui,”am sa o fac si pe asta” isi spuse cu jumatate de gura si tranti usa in urma sa.Afara ploua cu galeata sau cu “caini si pisici” cum ar spune americanii si te impiedicai la tot pasul de umbrele colorate,tocmai de aia el nu isi luase aceasta masura de precautie,nu avea nevoie decat de bani:pentru un taxi,pentru….si la sfarsit pentru o carciuma.Ajunsese intr-un final,ochii i se lipira nervos de un afis rupt pe jumatate,manjit de carioca cu trei femei,daca le putem numi asa,imbracate cu moravuri usoare si dezbracate de haine.Intra,se opri insa in pragul usii pentru a mai reflecta, insa nu avu timp nici macar pentru a incepe caci o femeie peste care anii trecusera mult mai crud, iesi sa-l intampine indemnandu-l sa-si aleaga ce vrea,de parca se afla in fata unei tarabe din piata;”poftiti tinere! Care cum va place,mai coapta,mai cruda?”.Dumnezeule,oare asta isi dorea,oare..??? nici pentru asta nu avu timp sa constientizeze caci o tanara migniona,ticsita de farduri pe care atarnau niste zdrente lipite se opri in fata lui.”Gata! Asta a fost,nu voi da inapoi,am venit aici cu un scop”....Tanara il pofti intr-o camaruta jalnica,unde se afla doar un pat-in fond pentru ce mai mult-si o lumina oarba ,menita sa ascunda fetele fetelor probabil;pe dinafara aratau a ceea ce sunt,corpul lor suferise mult modificari,gura inghitise fortat multe parfumuri dar ochii erau singurii care mai semanau e ceea ce au fost odata si uneori,ascunse de privirea “matroanei”, mai curgeau cateva lacrimi confuze.

Era deasupra lui goala,cu mult prea multa obisnuinta,automatism,nu putea sa continue,pur si simplu nu asta isi dorea;o vroia pe ea,vroia sa inchida lumina pentru a o ajuta sa se dezbrace,vroia sa ii tremure sub mangaieri,vroia sa SIMTA.Se ridica instantaneu,plati din mila si iesi pe usa convins ca fusese pe punctual de a comite cea mai mare greseala din viata lui,lua taxiul ,soferul obisnuit: “La carciuma de pe …?” .”Nu! La adresa aceasta.”

Cand cobori ploaia incetase ,urca pe scarile din fata blocului,liftul pana la 3 si se opri,parca mirosea a colonie ieftina dar nu ii pasa,stia ca nu a facut nimic,si mai presus de asta stia ca il va ierta,pentru ca il iubeste....